Sistemul fortificat “Kaleto”, Vidin

Sistemul fortificat “Kaleto”( Citadela ), Vidin

Sistemul de fortificaţii din Vidin „Kaleto” se bazează pe aşa-numitul sistem Bobanov, conceput de inginerii francezi şi polonezi aflaţi în slujba turcilor. Astăzi mai putem analiza acest sistem prin prisma construcţiilor rămase şi a celor două hărţi de la începutul secolului al 18. Una dintre ele este creaţia austriacului Johann Oettinger, în timp ce celălalt autor este necunoscut. Fortăreaţa era o fortificaţie de dimensiuni mari, care împreună cu oraşul Calafat împrejmuit şi insula omonimă blocau accesul duşmanilor în zona Dunării inferioare. Zidurile castelului înconjoară în semicerc întregul oraş Vidin de pe atunci, cu un diametru de 1800 m de-a lungul Dunării. În conformitate cu inscripţiile otomano-turce (de la porţile pieţei şi de sus), ele au fost construite sub conducerea arhitectului districtual Mustafa Aga, „care era foarte bun la geometrie”. Primul zid a fost construit în zona dinspre uscat, iar apoi au fost construite cele dinspre râu, care sunt duble şi au spaţiu intermediar de 8 m. Zidul exterior pe lângă funcţia sa de protecţie proteja oraşul şi împotriva inundaţiilor. Zidurile fortăreţei merg de-a lungul malului râului şi sunt întrerupte, iar în unele locuri se mai găsesc mici turnuri de piatră pentru gardieni.

În zona Dunării fortăreaţa avea 5 porţi (kapia) - Aralak, Top, Sarah, Telegraf şi Syurgyun (prima şi ultima dintre acestea sunt zidite în piatră şi cărămidă). Fortificarea zidului dinspre uscat constă din pământ căptuşit pe ambele feţe cu piatră şi cu elemente de sprijin încă păstrate. Pe lângă acesta se mai găsesc încă patru porţi - Stambol, Market (Pazar), Janissari (Gunoi) şi Florentin şi un şanţ cu o lăţime de 18 m o adâncime de 5-6 m. La începutul secolul 20 când s-a început asanarea mlaştinilor, o parte din groapă a fost îngropată, dar partea dinspre zona nordică a oraşului în apropiere de poarta Ienicerilor şi de cea Florentină s-a păstrat. Această parte a zidului fortificat este conservată integral şi are un bastion lung de 200 m şi cu elemente pe o lungime de 500 m, interconectate cu zidul costal prin intermediul a 8 bastioane. Porţile sunt făcute din pietre bine tăiate, şi sunt sculptate cu motive florale şi geometrice. Pereţii lor au avut patru camere (cazematii) utilizate pentru pază şi muniţie. Două găuri ale pasajelor lor subterane au fost închise cu uşi duble masive. În faţa fiecărei porţi se găseau poduri rulante din lemn. În faţa Porţii Stambol construcţia era din piatră deoarece aici groapa era mai mare, având forma unui bazin pătrat şi era folosit ca loc de staţionare şi iernare a flotilei turceşti de la Dunăre.

Astăzi din „Kaleto” se mai păstrează câteva porţi fortificate – Florentină, a Ienicerilor, a Pieţei şi Stambol.

Poarta "Stambol"

Poarta a fost construită în cea de a doua jumătate a secolului 17, când era parte a oraşului fortificat Vidin - Kaleto. Acea fortăreaţă a fost construită în perioada 1690-1720, după războaiele austro-turce. La construcţia ei s-a utilizat sistemul modern pe atunci Vobanov. Poarta Stambol este cea mai renumită poartă a fortăreţei, probabil ca urmare a faptului că dădea spre drumul către Constantinopol (Stambol). Fortăreaţa Kaleto a fost construită sub forma unui semicerc cu un diametru de 1,8 km format de-a lungul drumului care urmează malurile Dunării. În partea dinspre râu zidul era compus din două segmente de piatră paralele iar în zona dinspre uscat se află conturul unui bastion cu 7 elemente. Ele au fost interconectate cu un zid costal cu 8 bastioane. S-a construit un şanţ exterior cu o lăţime de 18 m şi o adâncime de 6m umplut cu apă din râu. La poarta Stambol şanţul era mai lat şi adânc şi era loc de staţionare şi de iernare a flotilei turceşti de pe Dunăre. Pentru protecţia podurilor şi a porţilor fiecare dintre aceasta era prevăzută cu un ravelin armat cu şase – opt tunuri care trăgeau prin nişte orificii special prevăzute. Poarta dă către un pasaj arcuit ai cărei pereţi au cazemate pentru a păzi incintele. Acestea se închideau cu ajutorul unei uşi duble din grinzi de stejar acoperite cu fier. Pe deasupra şanţului erau poduri de lemn dintre care unul era mobil. Către Dunăre existau 5 porţi: Aralak, Top, Sarah, Telegraf şi Syurghiun. În prezent în faţa porţii Stambol există o fântână - este curios faptul că figura unui mic băieţel din fântână a fost subiectul unui furt repetat de 2 ori în ultimii 20 de ani.

Poarta Telegraf

Poarta Telegraf este una dintre porţile de intrare în Vidin. Vis a vis de poartă este un zid de piatră pe două nivele, unde se afla poşta turcă, şi de aici i s-a tras şi numele. Înainte de 10 noiembrie 1989 (căderea regimului comunist), aici se afla unul din cele două (sau trei în timpurile bune) restaurante din oraş. Datorită faptului că Poarta Telegraf era bine păstrată (chiar foarte bine), s-a decis refacerea ei şi transformarea acesteia într-un restaurant precum cel franţuzesc de pe Valea Loarei.