Mânăstirea Brusarski, municipiul Brusartsi
Amplasarea mânăstirii
Mânăstirea Brusarski este situată în apropierea oraşului Brusarskţi, pe malul râului Nechniska, afluent al râului Lom. Mânăstirea este situată la 36 de km nord de Montana, la 25 km sud de oraşul Lom, iar oraşul Vidin se află la 50 km distanţă.
Istoria mânăstirii
Potrivit informaţiilor furnizate de legende, mânăstirea a fost fondată din perioada romană. Ea a fost de trei ori mutată din diverse motive. Iniţial, a fost o construcţie săpată într-o movilă întărită cu stâlpi de lemn. După aceea a devenit un centru monastic în timpul celui de-al doilea regat bulgar. După căderea Vidinului, toate relicvele din dioceza acestuia au fost profanate, iar mânăstirile au fost jefuite şi distruse. Mânăstirea a fost restabilită în anul 1840 de creştini patrioţi, conduşi de bătrânul Ştefan din Brusarţi, Neiko, preotul Dimitar şi călugărul Agapi de la Medkoveţ. În anul 1852 au fost finalizate construcţie şi decorarea acesteia. În acea perioadă în mânăstire a funcţionat o şcoală pentru copiii din satele învecinate. Din nou, legenda ne povesteşte de puterea vindecătoare a aghiazmei din mânăstire, datorită căreia copilul unui turc bogat a început să vadă. Drept recunoştinţă, acesta a dăruit mânăstirii o comoară de aur, care a fost îngropată în fundaţiile mânăstirii. Mai târziu, acesta a devenit o ţintă pentru vânătorii de comori. În turbulentul an 1876 mânăstirea a fost jefuită din nou, iar călugării au fost împrăştiaţi. După eliberare, călugării s-au adunat din nou dar în 1880 stareţul Agapi a hotărât să o mute lângă râu, lucru pentru care a fost pedepsit şi închis în cadrul mânăstirii Racoviţa. Din acest motiv călugării au părăsit mânăstirea şi au slujit în parohia Brusarţi până în 1914, când mânăstirea a fost restabilită. Ulterior ea a fost din nou părăsită. Rău-făcătorii au jefuit o parte din icoane şi din plăcile bisericii iar căutătorii de comori au săpat în pardoseala mânăstirii în căutarea comorilor ascunse. În 1989 mânăstirea a fost din nou restabilită.
În prezent mânăstirea nu este operaţională. Preotul din Brusarski are grijă de ea. Hramul bisericii se sărbătoreşte pe 8 noiembrie.