Mânăstirea Izvor „Adormirea Maicii Domnului”, municipiul Vidin

Mânăstirea Izvor "Adormirea Maicii Domnului" ("Sfânta Maria") este o mânăstire ortodoxă bulgară de maici şi operaţională, situată la 2 km de satul Izvor, într-o zonă foarte pitorească, acoperită cu o pădure mare, pe malul abrupt al unui afluent al râului Archar. Nu există dovezi certe în legătură cu apariţia mânăstirii. Singura sursă scrisă care ne-a parvenit este o inscripţie neclară de pe stâlpul de piatră al altarului potrivit căreia mânăstirea a fost construită în timpul celui de-al doilea regat bulgar. Potrivit altor surse, mânăstirea a fost fondată în secolul 12 de prinţul rus Izvor Taborsky, dar după căderea Vidinului sub dominaţia otomană aceasta a fost jefuită de către turci, călugării au fugit iar locul a fost abandonat. A fost restabilită din nou 250 de ani mai târziu de călugărul Silvestru. Informaţii în acest sens avem din manuscrisul mânăstirii Viaţa sfântului Efrem Sirianul, numit iniţial „Pârâul Uscat” iar după restabilire „Izvorski”.

În 1767 era considerată o mănăstire în stare bună, la care veneau regulat oameni din satele învecinate, iar unii ţărani mai înstăriți erau îngropaţi curtea ei, chiar şi din sate mai îndepărtate. Până în 1860 era condusă de călugări. Ultimul dintre aceştia a fost călugărul Agapi, care, fiind persecutat de turci, a fugit în Serbia în anul 1861, iar în mănăstire au rămas patru călugări. Trei dintre ei, Kirik, Gavril şi Hrisand au construit iconostasul care se găseşte şi în prezent (în anul 1867), după cum este menţionat în câteva inscripții de pe icoane şi de pe uşa împărătească a altarului. Biserica are un dom mic şi o pictură de sorginte bizantină, în care se distinge la un loc proeminent imaginea Tatălui, a Duhului Sfânt şi a lui Isus Hristos punând coroana pe Maica Domnului, lângă care stă un înger. În prezent, nu mai există domul şi această pictură frumoasă, iar în locul lor s-a construit un tavan boltit, decorat şi el cu picturi frumoase, iar pronaosul a fost demolat. Acum, mănăstirea este de maici. Biserica a fost restabilită după 1923, cu fonduri de la dioceza Vidinului şi donaţii din partea laicilor din Vidin şi Lom. Frescele au fost pictate de Gospodin Serbeyov, care a pictat şi unele din scenele din biserica „Sf. Dumitru” din Vidin. În perioada 1988-1989, în locul mănăstirii de atunci, s-a construit un complex monastic pe trei niveluri, cu facilităţi pentru oaspeţi, apă canalizare şi încălzire.

Hramul mănăstirii este pe 15 august.

Mănăstirea Izvor este localizată la 2 km sud de Izvor, la 9 km de oraşul Dimovo şi la aproximativ 40 km distanţă de Vidin. Este accesibilă din drumul principal (E79), de la Vidin către Montana, pe bifurcaţia către Dimovo.

 

Contact:

Tel: +359 (0) 0898 330 027

Web site: www.izvorskimanastir.com

Mănăstirea Izvor poate găzdui 20 de oameni; camerele au băi private şi televiziune prin satelit. Trapeza mănăstirii are o capacitate de 40 de oameni.