Fortăreaţa Belogradchik

Fortăreaţa Belogradchik a fost declarată în 1985 monument de importanţă naţională. Fortăreaţa este construită în jurul stâncilor Belogradchik. Fortăreaţa Belogradchik este unul dintre cele mai bine păstrate castele din ţară. Folosindu-se de caracterul greu accesibil al stâncilor, romanii l-au pus în slujba protecţiei drumurilor strategice care traversau zona. În perioada antică târzie a fost parte a unui sistem puternic de apărare al romanilor şi mai târziu al Imperiului Bizantin, amplasat pe pantele nordice ale munţilor Stara Planina. Construcţia fortăreţei a fost finalizată de către bulgari. Importanţa acesteia a crescut odată cu apariţia principatului şi regatului Vidinului în ce-a de a doua jumătate a secolului 13 şi secolul 14, inclusiv pentru teritoriile nord-vestice ale Bulgariei de astăzi, pentru estul Serbiei şi sud-vestul României. Castelul a fost unul din ultimele puncte de rezistenţă bulgare cucerite de turcii otomani la finalul secolului 14. Aici turcii au plasat o garnizoană mare cu un rol important în securitatea imperiului şi zdrobirea răscoalelor populaţiei bulgare. În perioada 1805 – 1837 castelul a fost mărit şi modificat pentru utilizarea armelor de foc sub conducerea inginerilor francezi şi italieni. Plachetele ce atestă construcţia sunt în limba bulgară şi turcă, caz unic în istoria lucrărilor la fortăreţe turceşti.

Castelul constă din 3 curţi (fiecare putând să se apere singură) cu o suprafaţă totală de 10.211 mp şi o fortificaţie separată. Există două porţi principale – poarta Vidin şi poarta Niş. Pe ziduri cu o înălţime de 10 m sunt construite ambrazuri pentru arme. Pentru tunuri s-au construit 3 bastioane cu o capacitate de 15 – 16 arme. În interiorul fortăreţei sunt cazărmi şi depozite, închisori, mori pentru sare şi pentru grâu şi 4 rezervoare. A fost ultima oară folosită în scop militar în timpul războiului sârbo-bulgar din 1885.

O frumoasă privelişte se poate obține din zona cea mai înaltă a cetăţii cunoscută sub numele de Pavilionul Întâi. În partea sudică putem vedea creasta muntelui Stara Planina de la vârful Kom la vârful Vraşa chuka, iar către vest ochii se opresc asupra munţilor cu vârful de culoarea cuprului (Munţii Carpaţi), piesa centrală de rezistenţă fiind ansamblul fascinant de roci Belogradchik.