Tendinţe în dezvoltarea turismului cultural

  1. Utilizatorul contemporan de turism cultural

Excursiile cultural-cognitiv turistice (ECCT) par să fie cele mai reuşite tipuri de deplasare modernă. Ele câștigă teren rapid şi acoperă din ce în ce mai multe zone ale vieţii sociale şi economice. Acest tip de deplasări reprezintă aproximativ 37% din toate călătoriile, iar creşterea are un trend ascendent de 15% în fiecare an. Acest lucru demonstrează importanţa pieţei ECCT. Importanţa lor este complexă şi versatilă. Este recomandat ca valorile culturale să aducă un beneficiu maxim prin dezvoltarea ECCT şi transformarea lor în atracţii culturale. În conformitate cu Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), ECCT reprezintă între 18 şi 25% din fluxul turistic de ieşire, întrucât se prognozează o creştere a acestora. Previziunile OMT sunt explicite şi, potrivit acestora în 2020, ECCT vor avea o poziţie dominantă în plan mondial.

În anumit sens turismul cultural este un tip elitist de turism. El atrage turişti cu un nivel de educaţie superior şi cu interese deosebite – în special în domeniul istoric. În acest sens, geografia turismului este strâns legată de ştiinţa istoriei şi aceasta ca urmare a faptului că, pe lângă rezultatele cercetărilor istorice şi arheologice, trebuie să fie luate în considerare şi parametrii geografici ai amplasării locurilor istorice – atât în prezent, cât şi la momentul creării lor.

O trecere în revistă a literaturii de specialitate referitoare la profilul turistului aflat în căutarea unui produs de turism cultural poate fi rezumată prin intermediul următoarelor caracteristici esenţiale:

Un nivel de educaţie şi cultură superior;

Capacităţi financiare ridicate şi drept urmare, care are tendinţa de a cheltui mai mult;

Sejururi prelungite la destinaţiile vizitate;

Turişti mai vârstnici (de peste 48 de ani), pentru care factorul principal în alegerea călătoriei nu este dat de raportul valoare – bani, ci care caută un preţ pentru timpul pe care îl petrec (valoare-timp);

Încercări deliberate de contacta şi comunica cu populaţia gazdă locală;

Intenţia de a înţelege mai bine cultura, tradiţiile, obiceiurile etc;

Efectuează excursii suplimentare mai mici în interior;

Percepţii, interese şi atitudini mai puternice şi pozitive (motivaţii diferite).

Turiştii se pot împărţi în două categorii, care necesită abordări de marketing diferite:

• Cei al căror principal scop este să cunoască moştenirea culturală şi cultura contemporană a unei regiuni;

• Cei care au un alt scop de călătorie, şi indiferent de acest lucru, includ în activitatea lor şi vizite la locuri culturale şi istorice.

Desigur, această distincţie este subiectivă într-o anumită măsură. De-a lungul ultimilor ani, interesul şu numărul turiştilor culturali a crescut foarte mult, schimbându-se cultura consumatorului şi conştientizarea importanţei moştenirii culturale în destinaţiile turistice.

Turismul cultural se dezvoltă ca una dintre cele mai eficiente industrii în diverse ţări din lume. În spatele acestei dezvoltări se găseşte potențialul moştenirii culturale, care este văzut drept o sursă strategică de dezvoltare socio-economică în diverse regiuni. În conformitate cu studiile internaţionale, cultura reprezintă unul dintre factorii motivanți pentru excursiile turistice pe plan mondial.

În ceea ce priveşte diversele caracteristici turistice care le influenţează atractivitatea se numără caracteristicile culturale şi sociale ale acestora. Moda, tradiţiile şi obiceiurile influenţează şi ele comportamentul consumatorilor de servicii turistice. De un mare interes în rândul turiştilor sunt elementele culturale ale naţiunilor.

Istorie

Potenţialul cultural al destinaţiei este exprimat prin istoria sa. Prezenţa locurilor istorice unice determină dezvoltarea cu succes a turismului. Cunoaşterea istoriei şi a locurilor istorice reprezintă cea mai puternică motivaţie a turiştilor, influenţându-le comportamentul.

Moştenirea istorică a destinaţiei nu are nevoie de nicio introducere pe piaţa turistică. Inovaţia interesantă pentru atragerea turiştilor în cadrul moştenirii cu prezentări de moştenire istorică este introducerea de materiale globale speciale, care sunt distribuite în ţările europene şi mediteraneene. Specifică acestora reproducerea exactă a istoriei prin intermediul efectelor speciale.

Religie

Cel mai vechi tip de călătorie cunoscut omului a fost timp de mii de ani pelerinajul. Motivul pentru pelerinaj este dorinţa de a vizita centre religioase şi de a participa la ritualuri religioase şi de a ajunge la locuri sfinte precum Ierusalim şi Mecca, cu rolul lor specific în religiile lor. Diverse monumente culturale şi de arhitectură atrag turişti din întreaga lume, dând naştere unui interes turistic şi influenţându-le comportamentul. Acestea includ Catedrala Notre Dame din Paris, Sf. Petru din Italia, numeroase biserici şi mânăstiri din Bulgaria (Mânăstirea Rila, Bachkovski, Troian, Aladza, a Schimbării la Faţă şi Biserica Boianna etc).

Muzică şi dansuri

Potenţialul muzical al destinaţiei reprezintă un factori major în atragerea turiştilor. Festivaluri anuale celebre atrag mii de participanţi. Multe hoteluri din staţiuni le oferă turiştilor muzică tradiţională cu muzică naţională în timpul programelor distractive, seri de folclor şi concerte. Înregistrările de muzică tradiţională, a căror vânzare este frecventă în majoritatea centrelor turistice este un mod unic de a prezenta turiştilor cultura altor oameni.

Dansurile etnice reprezintă o caracteristică a culturii naţionale. Practic, fiecare destinaţie are propriul său dans naţional. Alte câteva exemple de dansuri, exponente ale culturii naţionale a popoarelor, sunt: dansul bulgăresc horo (dans grupat) şi ratceniţa, dansul grecesc sirtaki, kazaciokul rusesc, valsul vienez, polka poloneză, baletul japonez, ceardaşul unguresc şi dansul turcesc din buric.

Bucătărie naţională

Bucătăria naţională reprezintă un element important al culturii de destinaţie. Turiştilor le place să încerce felurile de mâncare naţionale ale ţării în care călătoresc. Caracterele specifice ale bucătăriei naţionale şi ale calităţii acestora lasă nişte repere care au legătură mai degrabă cu destinaţia în sine şi nu cu vacanţa. De un interes special în rândul turiştilor se numără restaurantele care oferă bucătărie bulgărească în armonie cu elementele de tradiţii naţionale şi folclor.

Obiecte meşteşugăreşti

Fiecare destinaţie turistică trebuie să ofere o gamă largă de suveniruri, realizate de artizanii locali. Suvenirurile sunt amintiri plăcute pentru ţara respectivă. Un suvenir care nu este fabricat în ţara gazdă îşi pierde valoarea şi este considerat un fals.

Pentru identificarea utilizatorilor de turism cultural este posibil să utilizăm diverse abordări: socio-demografice, comportamentale şi motivaţionale, iar în urma aplicării lor se pot diferenţia următoarele tipuri de călători:

Tipul A – TURIŞTI CULTURAL DEDICAŢI – În cazul acestui tip de călători, motivul principal este dat de potenţialul cultural pe care îl oferă destinaţia respectivă, muzeele, galeriile, festivaluri. Foarte des aceştia sunt atraşi de un loc anume ca urmare a faptului că acolo are loc un anume festival sau concert. Motivul hotărâtor pentru aceştia poate fi dat de participarea la un program cultural al cărui scop este reprezentat de dezvoltarea şi îmbunătăţirea abilităţilor personale într-un anumit domeniu, cum ar fi folclorul. În aceste cazuri vorbim de un subset de turism cultural, aşa numitul turism creativ.

Tipul B – TURIŞTII PREOCUPAŢI DE OBIECTIVE CULTURALE – Pentru acest tip de turist, evenimentele culturale sunt un motiv important, dar comportamentul lor este diferit de cel al reprezentanţilor tipului A. Ei se concentrează mai mult asupra recreaţiei şi sunt mai puţin preocupaţi de studierea potenţialului cultural al destinaţiei.

Tipul C – TURIŞTII PREOCUPAŢI ÎNTÂMPLĂTOR DE ASPECTE CULTURALE – Pentru acest tip de turist motivul cultural este în plan secundar, dar atunci când turistul se află la destinaţia respectivă, este posibil ca acesta să viziteze un anume artefact sau un concert cu acces gratuit.

Tipul D – TURIŞTII CU AVERSIUNE FAŢĂ DE CULTURĂ – Acest tip constă din călători care nu sunt atraşi de vizitarea atracţiilor culturale şi preferă să se concentreze asupra activităţilor recreative sau sportive sau să-şi viziteze prietenii.

2. Tendinţe în dezvoltarea turismului cultural

Turismul cultural este o practică tradiţională care s-a dezvoltat în timpurile antice şi a continuat în cele moderne. Există documentare ale turismului cultural din mileniul 3 înainte de Christos în papirusurile Egiptului antic. Nevoile spirituale şi intelectuale specifice ale poporului reprezintă fundamentul pentru reactualizarea sa periodică de-a lungul timpului. Astăzi, diverse tipuri de turism cultural se desfăşoară la diverse latitudini ale lumii. În prim plan se găsesc în special ţările cu patrimoniu cultural şi istoric conservat, acolo unde sunt identificate locurile culturale. LoCuS este un acronim care înseamnă Sistem Cultural Local, adică o zonă care prin intermediul valorilor, resurselor culturale, teritoriului şi infrastructurii poate combina elemente diferite ale ofertei turistice potenţiale concepute pentru un anumit grup ţintă al pieţei. Acesta este un concept complex, care unifică teritoriul cu resursele sale culturale, subiectul relevant şi segmentul ţintă al pieţei.

LoCuS înseamnă:

o Un sistem bazat pe identitatea istorică, culturală, etnică şi naturală a anumitor locuri (=LOCAL);

o Un concept pentru atragerea vizitatorilor interesaţi să facă cunoştinţă cu valorile culturale ale oraşelor şi satelor, altele decât cele în care aceştia locuiesc cu scopul de a obţine informaţii noi şi de a acumula experienţe noi menite a le satisface nevoile culturale (=CULTURAL);

o Combinaţie integrată de resurse care are legătură cu tradiţiile istorice şi culturale în artele vizuale şi teatrale, în industria creativă organizate şi relaţionate unele faţă de altele prin împărtăşirea unei viziuni comune asupra regiunii, strategiilor pentru dezvoltarea proprie sau a segmentului ţintă al pieţei (= SISTEM).

Locurile culturale, cum ar fi Parisul, Londra si Roma atrag anual până la 15 milioane de turişti, iar cel mai mare oraş din Turcia, Istanbulul, este vizitat de 8 milioane de turişti. Situri antropogenice cum ar fi Taj Mahal din India, Acropolele din Atena sau antica Troie aduc un aflux de 5 milioane de turişti în fiecare an. Locul cel mai vizitat din ţara noastră, Mănăstirea Rila – se bucură de 0,6 milioane de turişti în fiecare an. Turismul cultural în ţara noastră are o cotă de 20%, aproape jumătate din cât reprezintă în Grecia sau Italia. Aspectele referitoare la mărirea, intensificarea formelor de turism cultural şi oportunitățile de a include mai multe locuri istorice şi evenimente culturale tradiţionale ridică o serie de probleme specifice. Scopul prezentei lucrări este acela de a le analiza şi de a depista aspectele contemporane referitoare la activitatea de turism cultural, iar un alt scop al lucrării este acela de a prezenta responsabilităţile şi de a revela posibilele decizii corecte pentru acestea. Ca urmare a analizei critice a problemelor, lucrarea reprezintă o reflecţie asupra utilizării moderne raţionale a siturilor prezente şi a evenimentelor culturale, şi drept urmare, sunt prezentate modalităţi alternative ale turismului cultural contemporan. Dezvoltarea obiectelor antropogenice şi fenomenele culturale reprezintă un proces în care sunt implicate diverse instituţii publice, institute de cercetare, companii turistice şi chiar persoane fizice. În decursul activităţii lor, este posibil să existe unele diferenţe, ca urmare a diverselor obiective urmărite şi a abordării lor în ceea ce priveşte patrimoniul cultural.

Socializarea este un proces prin care sunt implicate trăsăturile sociale și culturale importante ale patrimoniului cultural. Prin intermediul acesteia se aprobă valoarea creaţiei, în timp ce se ajustează modelele sociale ale consumatorului în societate şi sunt stabilite noi valori morale. Astfel, scopul suprem al procesului socializării face faţă problemelor zilnice şi în mod indirect impune linii directoare pentru redescoperirea realizările obiectivate ale spiritului uman în eforturile sale către libertatea subiectivă. În plus, prezentarea calităţilor valoroase ale culturii are un impact pozitiv şi reprezintă baza pentru atingerea conștiinței autonomiei – o ţintă culturală promiţătoare.

Aspectele socializării fenomenelor culturale reprezintă o precondiţie pentru aplicarea mecanismului de crearea a cadrelor şi modelelor pentru imitaţie şi idealuri comportamentale. În practica turismului, imitaţia are o structură etapizată. Ordinea de aplicare este conectată cu prima etapă, odată cu efortul de înţelegere a fenomenului cultural, care este dus mai departe prin intermediul eforturilor de a utiliza noul timp de comportament. Socializarea este un factor care aduce realizările de ordin cultural în practica generală. Aplicarea sa practică are legătură şi cu implementarea unor anumite activităţi tehnice. În cazul majorităţii locurilor cultural-istorice, activităţi cum ar fi cele legate de cercetare, dezvoltare şi conservare, construcţia de infrastructură de transport, facilităţi de cazare şi reglementarea modului de utilizare, întreţinere şi control a acestora sunt inevitabile.

Implementarea precisă a responsabilităţilor în ceea ce priveşte patrimoniul cultural şi istoric este o condiţie a garanţiei în ceea ce priveşte intensificarea activităţilor socio-economice în diverse regiunii ale ţării. Odată cu dezvoltarea formelor de turism cultural, există un impact direct și indirect asupra ocupării forței de muncă și creșterea veniturilor populației. Turismul cultural poate avea în mod indirect o influență asupra producției de bunuri și servicii adresate direct turismul cultural. Astăzi, mărimea cotei este de 11-12%. Creșterea sa reprezintă un potențial care poate influența în mod eficient economia regională. Combinația de influență directă și indirectă în schema de cheltuieli turistice stabilește efectele globale asupra economiei locale. Eforturile pentru a realiza achiziții mai mari și vânzări din regiune determină creșterea efectului de multiplicare. Mai mult decât atât, în cazul în care economia locală produce bunuri și servicii de bază pentru a satisface nevoile turistice, impactul va fi mult mai puternic. Responsabilitățile pentru dezvoltarea turismului cultural reprezintă un complex de căutare a răspunsurilor la o varietate de provocări și sarcini. Pentru această practică să fie competitivă pe piața turistică, este nevoie de o activitate concentrată și de o coordonare a diferiților actori implicați în organizarea și implementarea acestuia. Există oportunități reale pentru rentabilizarea investiției și pentru efortul de socializare și promovare a patrimoniului cultural. Prin intermediul implicării factorilor de decizie din turismul cultural, cota sa din piaţa turistică poate deveni egală cu cea înregistrată în ţări precum Italia, Franţa şi Grecia.

În raportul său „Turismul 2020”, Organizaţia Mondială a Turismului prevede o creştere a turismului în plan internaţional de la 565 de milioane de vizitatori internaţionali în 1995, la 1.006 milioane in 2010 şi la peste 1561 milioane in 2020; iar în ceea ce privește Europa, se estimează o creştere de la 338 de milioane de vizitatori în 1995, la 557 de milioane în 2010 şi 717 de milioane in 2020. Acest lucru înseamnă o creştere anuală de 3%. Turismul cultural este un fenomen socio-economic şi are un caracter complex, fiind format dintr-un ansamblu complex de industrie turistică şi atracţie culturală.

Astfel se formează câteva tendinţe importante în dezvoltarea turismului cultural:

• Patrimoniul cultural îşi extinde conţinutul, pentru a include şi alte valori, pe lângă monumentele culturale: practici agricole tradiţionale, evenimente sociale şi tradiţii, bucătărie locală şi activităţi meșteșugărești şi alte valori nemateriale, formând un mediu cultural.

• Patrimoniul cultural îşi extinde graniţele pentru a include valori şi nivele superioare: oraşe istorice, peisaje culturale, rute culturale cu amploare naţională, continentală şi chiar transcontinentală.

• Patrimoniul cultural se manifestă nu numai ca o valoare spirituală care ar trebui să fie protejată, dar, de asemenea, şi ca o resursă unică, care poate și ar trebui să fie utilizată pentru dezvoltarea durabilă, în conformitate cu regulile jocului economic și legile pieței. Turismul cultural poate fi un instrument esențial în acest sens.

În funcție de acestea se formează câteva concluzii importante:

O relație economică și integrare strânsă este prevăzută între cultură și turism. Rezoluția din cea de-a 4-a Conferință a Consiliului Europei (Helsinki, 1996) subliniază faptul că „veniturile din turism cultural pot contribui cu fonduri semnificative pentru întreținerea și conservarea patrimoniului cultural”, iar în conformitate cu logica de mai sus: în cazul în care patrimoniul cultural este capabil de a stimula industria turismului, turismul și ea la rândul său, ar trebui să sprijine detectarea, protecția și promovarea propriilor resurse culturale și istorice.

Valori comerciale importante completează pachetele culturale şi istorice, inclusiv infrastructura culturală, turistică, informaţională şi de transport, la care se adaugă produse şi activităţi conexe (festivaluri atractive, comerţ, bucătărie, pescuit şi vânat, etc.). Valorile culturale, cel mai adesea integrate cu valorile naturale se află în inima acestui sistem, tratate ca un produs turistic complet, cu o infrastructură mereu nouă în jurul său, făcând-o permanent atractivă.

Imaginea satului din interiorul ţării devine un produs comercializabil, ce poate fi lansat în întreaga lume cu ajutorul unei publicităţi şi marketing corespunzătoare, deoarece creează un climat favorabil pentru investiții și turism. Patrimoniul cultural este un element-cheie al imaginii

Principalele tendinţe care au legătură cu dezvoltarea turismului cultural care sunt prezente şi care se vor bucura de succes pe viitor sunt:

· Călătoriile cu destinaţie mai apropiată de domiciliu vor deveni mai dese, predominând călătoriile în aceeaşi ţară, faţă de destinaţiile îndepărtate;

· Vor fi preferate destinaţiile cu valoare tangibilă mai ridicată şi care beneficiază de o curs de schimb valutar favorabil, întrucât preţul va reprezenta un stimul important în ceea ce priveşte competitivitatea;

· Numărul de achiziţii în ultimul moment vor creşte, ca urmare a faptului că o nesiguranţă crescută va face ca turiştii să amâne luare unei decizii şi să caute ofertele speciale;

· Preocupările în ceea ce priveşte costul va fi esenţială pentru companiile care doresc să îşi menţină avantajul competitiv;

· În cadrul competiţiei dintre destinaţii şi sectoarele economice, cooperarea dintre sectorul public şi cel privat şi tur-operatorii va avea o importanţă strategică.

Printre principalele priorităţi ale dezvoltării turismului cultural se numără:

Profitabilitatea economică. Turiştii cheltuiesc mai mult şi au sejururi mai lungi.

Utilizarea bunurilor disponibile (existente), create în trecutul recent sau îndepărtat, adică este nevoie de crearea unui nucleu de atracţii turistice. Acestea facilitează formarea produselor turistice şi diferenţierea lor.

Necesitatea dezvoltării unei game largi de tipuri specializate de turism – religios, educaţional, festivaluri, muzee.